By Constantin Severin
in my youth I often played the violin in front of the easel
trying to paint music the simultaneous birth of sounds and colors
until I touched the strings of light in my blood with my soul
I was not drawing lines but I was trying to capture the throb of drawing lines
all mine were musicians and my life was a perpetual dance
of images words and musical spellings to touch the heart of the invisible
I have always dreamed of a polyphonic art springing from primordial powers
color has taken over me since 1914 after the trip to Tunisia
when I leisurely sipped the concentrated essence of the Arabian nights
and I began to read the real with the nocturnal senses of light
together with the Bauhaus students I wanted to be beyond fashion
to feel like a newborn in the midst of the raging world
which later put my "degenerate" art at the forefront of infamy
the more horrible the world becomes the more abstract art becomes
intimacy with death was a leitmotif of my life
after my good artist friends August Macke and Franz Marc
have been senselessly sacrificed in the First World War
since then I've kept my grandfather's Toledo dagger in the violin box
which when I was alone mirrored my swollen face from the disease
music and death are more alive than ever when they share
the same body from which suffering bites deeply with lightning arpeggios
in the last year of my life I saved 1,200 works from the clutches of death
I could barely hold the brush in my hands with thickened skin
I had edema all over my skin and joint pain high blood pressure
sometimes I was dizzy when I looked in the mirror at my bruised face
with shiny skin and stretched with intense streaks of African mask
but I kept looking hard for the color-place where the brain
and the universe embraces above all the pains of the world
I knew from Einstein that every moment is the pollen of a new universe
and I understood that art does not render the visible but makes the visible
which lies hidden in the folds of the unseen worlds and in ancient myths
I wanted to rewrite the fairy tales that haunt me through my childhood dreams
to look for the thrill of simplicity by moving lines and rhythms in space
through color to turn your eyes into sonic rumbles
but one day I will sit nowhere with an angel beside me
Suceava, January 20 2021
PAUL KLEE
în tinerețe adeseori cântam la vioară în fața șevaletului
încercând să pictez muzica nașterea simultană a sunetelor și culorilor
până când atingeam cu sufletul corzile luminii din sânge
nu desenam linii ci căutam să captez palpitul desenării liniilor
toți ai mei erau muzicieni și viața mea era un perpetuu dans
de imagini cuvinte și grafii muzicale pentru a atinge inima invizibilului
am visat mereu o artă polifonică izvorâtă din puterile primordiale
culoarea a pus stăpânire pe mine din 1914 după călătoria în Tunisia
când am sorbit pe îndelete esența concentrată a nopților arabe
și am început să citesc realul cu simțurile înnoptate ale luminii
împreună cu studenții de la Bauhaus am vrut să fiu dincolo de mode
să mă simt ca un nou-născut în mijlocul lumii dezlănțuite
care mi-a pus ulterior arta „degenerată” la stâlpul infamiei
cu cât mai înspăimântătoare devine lumea cu atât mai abstractă e arta
intimitatea cu moartea a fost un laitmotiv al vieții mele
după ce bunii mei prieteni artiștii August Macke și Franz Marc
au fost sacrificați fără sens în primul război mondial
de atunci am păstrat în cutia viorii pumnalul de Toledo al bunicului
care îmi oglindea în singurătate chipul umflat de boală
muzica și moartea sunt mai vii ca niciodată când își împart
același trup din care mușcă adânc cu arpegii fulgurante suferința
în ultimul an de viață am salvat 1.200 de lucrări din ghearele morții
abia mai țineam pensula în mâinile cu tegumentele îngroșate
aveam edeme pe toată pielea și dureri articulare hipertensiune arterială
uneori amețeam când îmi priveam în oglindă chipul vânăt și livid
cu pielea lucioasă și întinsă cu striații intense de mască africană
dar eu continuam să caut cu înfrigurare culoarea-locul în care creierul
și universul se îmbrățișează deasupra tuturor durerilor lumii
știam de la Einstein că fiecare clipă e polenul unui nou univers
și am înțeles că arta nu redă vizibilul ci făurește vizibilul
care zace ascuns în faldurile lumilor nevăzute și-n vechile mituri
am vrut să rescriu basmele care bântuie prin visele copilăriei
să caut fiorul simplității deplasând liniile și ritmurile în spațiu
prin culoare să vă transform privirile în vâlvătăi sonore
dar într-o zi mă voi așeza nicăieri cu un înger lângă mine
Suceava, 20 ianuarie 2021
Creativity: The Fire That Recreates the World
To create is to be twice-born-to emerge from the silent abyss of thought and shape something that never was. As a visual artist and writer, you stand at the confluence of two rivers, one flowing with images, the other with words, both feeding the vast ocean of archetypes. Every brushstroke, every sentence is a pulse of renewal, a reminder that art is not mere expression but regeneration itself.
Creativity is the divine flame that binds the brain to the soul. In the act of making, you unearth forgotten symbols, give voice to the ineffable, and awaken dormant energies. Creativity is not only joy-it is necessity. It is the breath that animates the formless, the rhythm that binds chaos into meaning. To create is to affirm existence, to insist that beauty, no matter how fractured, must be born and reborn.
For in art, as in life, destruction and creation are one and the same-a ceaseless cycle, where the past dissolves into pigment and ink, only to rise anew in luminous form.
Creativitatea: Flacăra care recreează lumea
A crea înseamnă a te naște de două ori-să ieși din abisul tăcut al gândirii și să dai formă a ceva ce nu a existat niciodată. Ca artist vizual și scriitor, stai la confluența a două râuri, unul curgând cu imagini, celălalt cu cuvinte, ambele hrănind vastul ocean al arhetipurilor. Fiecare tușă de pensulă, fiecare frază este un puls al reînnoirii, o amintire că arta nu este doar expresie, ci însăși regenerarea.
Creativitatea este flacăra divină care leagă creierul de suflet. În actul creației, scoți la lumină simboluri uitate, dai glas inefabilului și trezești energii adormite. Creativitatea nu este doar bucurie-este o necesitate. Este suflul care animă informul, ritmul care leagă haosul de sens. A crea înseamnă a afirma existența, a insista că frumusețea, oricât de fragmentată, trebuie să se nască și să renască mereu.
Căci în artă, ca și în viață, distrugerea și creația sunt una și aceeași-un ciclu nesfârșit, în care trecutul se dizolvă în pigment și cerneală, doar pentru a renaște într-o formă luminoasă.
The Importance of Arts, Culture & The Creative Process
Art and culture are the essence of human expression, shaping our identities, bridging generations, and offering profound reflections on existence. They challenge, inspire, and heal, turning emotions into form and thought into experience. The creative process itself is an act of transformation-an alchemy where ideas take shape, revealing deeper truths about ourselves and the world.
Arta și cultura sunt esența expresiei umane, modelându-ne identitățile, unind generațiile și oferind reflecții profunde asupra existenței. Ele provoacă, inspiră și vindecă, transformând emoțiile în formă și gândul în experiență. Procesul creativ în sine este un act de transformare-o alchimie în care ideile capătă formă, dezvăluind adevăruri mai profunde despre noi înșine și despre lume.
What was the inspiration for your creative work?
I believe that for any creator, the fields of interest in which they invest passion, work, and love over the long term cannot be separated. Since childhood and adolescence, I have been a Janus-faced being, with one side turned toward art and the other toward literature. Perhaps that is why I was destined to write a book like The Lives of Painters. Sometimes, I have the strange feeling that the guardian angels of unborn books choose the authors they need to bring them into the world. I can only bear witness to the fact that, perhaps, such a guardian angel unexpectedly whispered the idea to me in August 2020—to select 25 great painters of the 20th century, to delve into their lives and work, to attempt to identify with them, and to create for each a poem-monologue, a kind of memento mori like those in the cemetery of Săpânța. It is a book I wrote simultaneously in English, and the version in Shakespeare’s language has already gained international recognition. The poems have been published in prestigious anthologies and magazines in several countries and have been appreciated by the editors of World Literature Today, the most renowned literary magazine in the world, who published the poem Wassily Kandinsky in May 2022. Some art critics have indeed noted that my painting is a form of visual poetry, both through composition and color, as well as through the artistic vocabulary used and its timeless "aura." The alphabet of my visual language includes sacred letters, signs, and archetypes from enigmatic primordial cultures such as Cucuteni, Hamangia, and Gumelnița. Text itself is a leitmotif in my most important body of work—Archetypal Expressionism—with all the titles containing the phrase Text and Time, followed by the chronological number of the painting, totaling 123 works. However, I never consciously intended for my painting to have a poetic “breath.” My art has simply been a faithful reflection of my way of existing in the realm of spirit, encompassing everything I have accumulated, loved, believed in, and experienced intensely up to that moment. I do not know whether my poetry is more valuable than my painting or vice versa, but they undoubtedly hold equal places in my heart, both longing for souls that will cherish them.
Tell us something about the natural world that you love and don’t wish to lose. What are your thoughts on the kind of world we are leaving for the next generation?
Regarding the natural world, Romania is a global treasure and I dont want to loose it.
